Vreau.

Vreau timp. Pentru prima data in viata simt ca timpul nu imi ajunge. Nu vorbesc de cazurile ' Nu am timp ca sa ma duc incolo, colo ' etc etc. Nu ! Nu mai am timp pentru lucrurile care conteaza cu adevarat. M'am trezit prea tarziu. Desi urasc chestia asta, unele persoane chiar aveau dreptate. Is satul sa dezamagesc persoanele dragi mie. E de cacao sentimentul sa vezi cum persoane, adica ce persoane....Sa iti vezi parintii cum plang din cauza ta. Sa iti zica in fata ca ii faci de rusine, ca le ' mananci ' zilele, sa iti zica ca daca aveau mai multi copii poate ca era unul de care sa fie mandri. Si poate ca au dreptate. Ei mi'au oferit tot ce au putut iar eu....Eu nu le'am oferit nimic. Pentru ziua de maine nu imi mai fac sperante. Si aici nu ma refer la faptul ca nu am sa imi urmez planurile, ci mi'am dat seama ca is planuri facute in zadar. Nu vor avea niciun rezultat oricat mi'as dori eu. Mama m'a intrebat de ce anume am nevoie. Am tacut. Nu am vrut sa ii zic ca am nevoie de liniste, de cineva anume s'au alte lucruri. Vreau liniste dar parca imi este frica de aceasta ' liniste '. Vreau sa fie bine. Pur si simplu bine. Vreau ca toata lumea sa fie multumita, vreau ca EU sa fiu multumit. Si urasc o chestie. Atunci cand faci ceva bun, nu te aplauda nimeni, nimeni nu iti zice ' Bravo ma, ai reusit. ' NIMIC !!! Cum faci ceva rau, toti sar cu gura pe tine si spun cuvinte care, da ma !!! , chiar dor. Care te fac sa te simti un NIMIC ! Poate ca asta sunt, un nimic. Am nevoie de ajutor, dar nu vreau sa il cer.


P.S. Urasc autobuzele.